Solutii asiguratori- partea III

 

D. Practica judiciara in favoarea asiguratorilor

Deliberând asupra apelului înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 05.01.2017 constată că prin sentința civilă nr. 5574 din data de 18.10.2016 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, Judecătoria A___ a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta ______________________________, în contradictoriu cu pârâta ___________________________ SA, pentru pretenții.

 

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

 

Între părți s-a încheiat un contract de asigurare - polița nr. xxxxxxx/12.03.2014, valabilă de la data de 18.03.2014 până la data de 17.03.2015, prin care pârâta s-a obligat să asigure răspunderea civilă a reclamantei, în calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate în trafic internațional pe șosele.

 

În baza comenzii de transport nr. xxxxx/05.12.2014, emisă de casa de expediții Widelink LDA din Portugalia, reclamanta a efectuat un transport de marfă pentru beneficiarul _____________________ din C______, având locul de încărcare în Polonia la societatea Bader Polska Sp. Z.o.o. La data de 09.12.2014 marfa - produse pentru tapițerie auto, transportată cu ansamblul auto compus din cap tractor cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX și semiremorca cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a ajuns la destinație, unde s-a constatat că o parte a fost deteriorată, fiind umedă.

 

În urma acestei constatări, s-a deschis la societatea pârâtă dosarul de daună nr. MA xxxxxx. S-a constatat, prin procesul verbal de constatare din data de 17.12.2014, că sunt dăunate total 60 bucăți tapițerie tip 101.00I1.1214 și 9 bucăți tapițerie tip 101.00T4.129.

 

Reclamanta, în temeiul art. 17, 23 și 25 din Convenția CMR, în calitatea sa de transportator, a achitat casei de expediții suma de 8.039,19 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat, conform facturii emisă de aceasta, solicitând apoi pârâtei, în calitate de asigurător, plata sumei achitate.

 

În urma cererii reclamantei, pârâta a achitat la data de 25.04.2016 suma de 9.634,29 lei, reprezentând 2.151,90 euro, apreciind că răspunderea transportatorului este limitată conform art. 23 alin. 1, 2, 3 și 7 din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), la 8,33 unități de cont (DST) pe kg de greutate brută lipsă, estimând în raport de greutatea totală a mărfii transportate (3.049,18 kg aferentă a 965 bucăți tapițerie) că marfa avariată (69 bucăți tapițerie) a avut greutatea de 218,04 kg.

 

Prin acțiune, reclamanta a solicitat diferența dintre prejudiciul pe care l-a achitat pentru marfa deteriorată (8.039,19 euro) și despăgubirea achitată de asigurător (2.151,90 euro), apreciind că nu este aplicabilă în speță limitarea răspunderii invocată de pârâtă, conform art. 23 alin. 3 din Convenția CMR, la 8,33 unități de cont pe kg de greutate brută, arătând pe de o parte că nu este cazul unei mărfi exprimabilă în kg (ci în bucăți), iar pe de altă parte că prevederile art. 25 din Convenția CMR referitoare la cazul mărfii avariate nu au fost preluate în Condițiile generale de asigurare ce fac parte din contractul de asigurare încheiat între părți (în care se face referire doar la art. 23, referitor la pierderea totală sau parțială a mărfii).

 

Raportat la susținerile părților, instanța a observat, în primul rând, că relațiile dintre părți sunt guvernate de prevederile contractului de asigurare încheiat, respectiv Condițiile generale privind asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate cu vehicule (CMR) cod CCMR.06.20 11.

 

Conform art. III din aceste condiții generale, răspunderile cuprinse în asigurare sunt cele cuprinse în art. 17 și 23 din Convenția CMR, care stabilesc răspunderea transportatorului pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avarierea mărfurilor (art. 17), respectiv reglementează modul de calcul al despăgubirii (art. 23).

 

Instanța a reținut că, în speță, sunt relevante prevederile art. 23, care are următorul conținut:

 

1. Atunci când, în conformitate cu dispozițiile Convenției, transportatorul este obligat a despăgubi daunele provocate de pierderea totală sau parțială a mărfii, cuantumul sumei ce urmează să fie restituită se determină pe baza costului mărfii, în locul și la timpul primirii acesteia pentru transport.

2. Valoarea mărfii se determinată pe baza cursului ei la bursă sau în cazul în care acesta nu există, baza prețului curent al pieții, sau când nu există nici unul nici altul, pe baza unei valori uzuale a unei mărfi de același fel și calitate.

3. Totuși, despăgubirea nu poate depăși 8,33 unități de cont pe kilogram de greutate brută lipsă.

4. În afară de acestea, se restituie taxa de transport, taxele vamale și celelalte cheltuieli în legătură cu ocazia transportului mărfii,complet în cazul pierderii totale și proporționale în caz de pierdere parțială; alte daune nu se restituie.

5. În cazul depășirii termenului de livrare și, dacă persoana prevăzută în contract va dovedi că depășirea termenului a provocat daune, transportatorul este obligat să plătească despăgubiri pentru acest prejudiciu, care însă nu pot depăși cuantumul taxelor de transport.

6. O despăgubire mai mare nu poate fi pretinsă de la transportator decât în cazul când, în conformitate cu art. 24 și 26 a fost făcută o declarație cu privire la valoarea suplimentară a mărfii.

De asemenea, mai prezintă interes în speță prevederile cap. XII din Condițiile generale de asigurare, referitoare la constatarea, evaluarea pagubelor și plata despăgubirilor, în special art. 21 și 22. Art. 21 prevede că despăgubirea nu poate depăși limita maximă a răspunderii acoperită prin polița de asigurare, nici suma de 8,33 unități de cont pe kilogram de greutate brută lipsă, nici cuantumul pagubei și nici valoarea bunurilor din momentul producerii evenimentului, iar art. 22 prevede modul de stabilire al cuantumului pagubei, diferențiind bunurile a căror cantitate se exprimă în kg, litri, bucăți, metri liniari, pătrați sau cubi și celelalte bunuri.

 

Față de aceste prevederi contractuale, instanța a apreciat că susținerile pârâtei sunt întemeiate, în speță operând limitarea prevăzută de art. 23 alin. 3 suscitat, respectiv de 8,33 unități de cont pe kilogram de greutate brută lipsă. Această limitare rezultă din prevederile combinate ale art. 23 alin. 3 din Convenția CMR, care face parte din condițiile generale, și art. 21 din condițiile generale de asigurare.

 

Instanța nu a putut primi susținerile reclamantei. Nu este nicio diferență de regim juridic între pierderea parțială a unei mărfi și avarierea totală a părții respective (cel puțin ca în cazul din speță, în care marfa avariată nu mai prezenta nicio valoare economică). Relevante în acest sens sunt prevederile art. 25 din Convenția CMR, care, chiar în condițiile generale de asigurare nu s-a făcut trimitere la ele, prevăd că în caz de avarie transportatorul plătește contravaloarea deprecierii mărfii, calculată pe baza valorii stabilite în conformitate cu articolul 23 paragrafele 1, 2 și 4, dar totuși, despăgubirea nu poate să depășească, dacă numai o parte a fost depreciată prin avarie, suma care ar trebui plătită în caz de pierdere a părții depreciate.

 

În al doilea rând, faptul că marfa transportată nu a fost exprimată în kg, ci în bucăți, nu are vreo înrâurire cu privire la limitarea susamintită. Este adevărat că modul de calcul al greutății mărfii avariate nu este unul riguros exact, nefiind stabilite greutăți specifice pe tip de tapițerie, însă în condițiile concrete de transport, când întreaga marfă transportată a fost de același gen – tapițerie auto, instanța apreciază calculul făcut de pârâtă (împărțirea greutății totale de 3.049,18 kg la 965 bucăți tapițerie transportate, determinându-se greutatea medie a unei bucăți de tapițerie și înmulțirea cu numărul de tapițerii avariate) ca fiind rezonabil de corect, eventualele diferențe fiind nesemnificative.

 

Instanța a apreciat neîntemeiată și invocarea de către reclamantă a prevederilor art. 23 alin. 6 din Convenția CMR, cu referire la faptul că reclamantei i s-a adus la cunoștință de către expeditor, cu ocazia încărcării, tipul de marfă și valoarea acesteia – prin predarea documentelor de transport (facturi și avize), întrucât art. 24 din Convenția CMR, la care face trimitere art. 23 alin. 6, prevede posibilitatea expeditorului de a declara în scrisoarea de trăsură (CMR), contra plății unui supliment de preț convenit, o valoare a mărfii care depășește limita menționată în paragraful 3 al articolului 23 și, doar în acest caz, valoarea declarată înlocuiește această limită, ceea ce nu a fost cazul în speță.

 

În fine, instanța a mai avut în vedere că reclamanta avea cunoștință la data încheierii poliței de asigurare invocate în prezenta speță (polița nr. xxxxxxx/12.03.2014) de limitarea prevăzută de art. 23 alin. 3 din Convenția CMR și de art. 21 din Condițiile generale de asigurare, întrucât cu doar o zi înainte, a încheiat cu pârâta polița nr. xxxxxxx/11.03.2014, în care părțile au convenit expres, prin derogare de la aceste prevederi, că nu se aplică limita de despăgubire de 8,33 DST/kg, despăgubirea urmând a se face la valoarea reală a mărfurilor.

 

În consecință, instanța a apreciat că, raportat la clauzele contractuale, reclamanta nu a putut pretinde o despăgubire mai mare decât cea achitată deja de pârâtă. Prin urmare, instanța a respins respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată.

 

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. INTERNATIONAL A________ S.R.L. solicitând instanței de control judiciar, în urma admiterii căii de atac, schimbarea în tot a sentinței atacate , în sensul admiteri i cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

 

În motivele cererii sale, arată că între ea și pârâtă s-a încheiat Contractul de asigurare reprezentat de polița nr. xxxxxxx din data de 12.03.2014 cu valabilitate de la data de 18.03.2014 până la data de 17.03.2015 prin care pârâta s-a obligat să asigure răspunderea civilă a transportatorului - reclamantei apelante în calitate de cărăuș pentru mărfurile transportate în trafic internațional pe șosele, fiind un contract de asigurare de răspundere civilă astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 2223-2226 Cod civil.

 

Susține că împreună cu această poliță de asigurare s-au semnat și Condițiile generale de asigurare atașate cererii de chemare în judecată fiind cea de draft avansat inițial de pârâtă cu ocazia negocierii conținutului lor. Condițiile de asigurare în forma atașată prezentului apel sunt cele efectiv semnate de părți și aferente poliței nr. xxxxxxx din data de 12.03.2014. Apreciază că pârâta nu va putea contesta acest aspect deoarece aceste Condiții sunt cele depuse de aceasta în dosarul Judecătoriei A___ nr. xxxxx/55/2016, dosar în care a fost avută în vedere aceeași poliță de asigurare nr. xxxxxxx/12.03.2014.

 

Spre deosebire de cele arătate în fața primei instanțe privitor la aspectele reglementate prin Condițiile generale de asigurare, raportat la Condițiile generale de asigurare în concret semnate de părți și aferente poliței n r. xxxxxxx/12.03.2014 atașate apelului , apelanta subliniază că în art. 6 din aceste Condiții generale de asigurare se arată că acestea reglementează răspunderile așa cum sunt prevăzute în Convenția internațională CMR, făcându-se trimitere expresă la art. 17, art. 23, art. 24 și art. 2 6 din această Convenție nu și la art. 25.

 

Arată că pârâta a considerat că răspunderea sa în calitate de asigurător este limitată prin prevederile art. 23 pct. 3 din Convenția CMR, aspect reținut, în opinia sa, greșit de prima instanță raportat la situația concretă și la conținutul Condițiilor generale de asigurare.

 

Invocă prevederile art. 23 pct. 3 din Convenția CMR și art. 25 din Convenția CMR. Apreciază ca total greșită concluzia primei instanțe atunci când susține în motivarea sentinței atacate că nu există diferență de regim juridic între pierderea unei părți din marfă și avarierea totală a acelei părți. Din ansamblul Convenției CMR rezultă că cele două situații, pierderea respectiv avarierea mărfii sunt tratate distinct având semnificații diferite. Astfel o marfă pierdută în sensul reglementarilor avute în vedere este o marfă care nu mai ajunge la destinație, este o marfă care a fost încărcată dar nu a mai ajuns la locul de descărcare din indiferent ce motiv. O marfă avariată este o marfă care încărcată în condiții corespunzătoare și în bună stare ajunge la locul de descărcare deteriorată total sau parțial din indiferent ce motiv astfel încât nu mai poate fi utilizată conform scopului pentru care a fost produsă.

 

Marfa, obiect al transportului în cazul de față a constat în 965 bucăți tapițerie auto de diverse tipuri și valori fiind o marfă care se exprimă în bucăți și nu în kg.

 

În opinia apelantei, este fundamental greșită aprecierea primei instanțe atunci când consideră că în mod corect s-a stabilit în kg cantitatea de marfă avariată procedându-se la împărțirea cantității brute a mărfii transportate la numărul total al articolelor transportate, susținându-se că, deși nu este un mod de calcul riguros exact, totuși este rezonabil corect, eventualele diferențe între tipurile de marfa transportată nefiind semnificative.

 

Apelanta mai arată că marfa avariată total nu era o marfă exprimabilă prin natura sa în kg ci cantitatea acesteia concretă se exprimă în număr de bucăți. Aceasta rezultă atât din factura aferenta mărfurilor transportate cât și din avizul de însoțire al acestora (deliv ery note), documente care indică fiecare reper de marfă cu numărul aferent de bucăți și care se regăsesc între actele dosarului de daună.

 

Chiar dacă pe factura nr. xxxxxxxxxx/08.12.2014 emisă de expeditorul mărfii pentru mărfurile transportate sau pe avizul de însoțire s-a prevăzut pentru mărfurile cuprinse în aceasta între care și cele dăunate total, o masă totală brută de 3049,18 kg, nu a fost indicat pentru fiecare articol de tapițerie în parte care este greutatea sa brută pentru a se susține calculul făcut de către pârâtă. Pârâta a împărțit masa brută totală indicată pe factura - 3049,18 kg la numărul articolelor la care se făcea referire pe acea factură - 965 bucății și a stabilit cât este masa brută a unei unități/articol, neținând cont că aceste articole sunt diferite din acest punct de vedere al masei, atâta vreme cât rezultă foarte clar că erau de tipuri și valori diferite. Mai mult, făceau obiectul transportului respectiv și alte articole de tapițerie de tipuri și valori diferite, așa cum rezultă din scrisoarea CMR unde se arată că masa brută este de 6040,475kg.

 

Apelanta susține că pârâta, cu ocazia constatării daunei, avea posibilitatea să stabilească pentru fiecare reper dăunat care este masa sa concretă, dacă se avea în vedere acordarea unei despăgubiri raportată la masa mărfurilor dăunate; în raportul de constatare al daunelor însușit de toate părțile interesate nu se face vorbire despre greutatea mărfurilor acceptate ca dăunate deși pârâta avea tot interesul în acest sens, având totodată și posibilitatea stabilirii acesteia, pe formularul procesului verbal de constatare a daunelor existând o rubrică specială în care să se prevadă dacă este cazul greutatea in kg a mărfurilor avariate (tabelul din partea de jos a procesului verbal - descrierea avariilor produse la marfă).

 

Consideră că cea care trebuia să stabilească în concret care era masa mărfurilor dăunate era pârâta și că este eronată concluzia primei instanțe care acceptă un mod defectuos de stabilire a masei mărfurilor dăunate total, în condițiile în care cea care invocă acest mod de calcul și care putea să stabilească efectiv masa mărfurilor dăunate este chiar pârâta, căreia îi profită acest mod de calcul și se prevalează de el.

 

Invocă art. l și art. 2 din Condițiile generale de asigurare - cele depuse alăturat apelului , prevederile art. 2223 și urm. Cod civil cât si prin prevederile speciale din Condițiile generale de asigurare agreate de părți, cap. III art. 6, art. 17 b  din Condițiile generale de asigurare, art. 23, 24, 26  din Convenția CMR.

 

Consideră că nu este vorba despre lipsa sau pierderea totală sau parțială a mărfii transportate și subliniază că o parte din marfa constând în articole din piele de tapițerie pentru autoturisme a fost avariată în proporție de 100% pe durata transportului astfel încât nu mai poate fi utilizată, situație în care, susține că este vorba despre o daună/avarie totală și nu despre o pierdere în sensul art. 23 din Convenția CMR.

 

Arată că valoarea mărfurilor dăunate total a fost calculată plecând de la valorile înscrise în factura aferentă mărfurilor transportate emise de societatea expeditoare. Astfel, au fost avute în vedere piesele de tapițerie tip xxxxxxxxxxxxx în număr de 60 cu o valoare totală est e de 6774,6 Euro (60 buc x 112,91 Euro/buc) și piesele de tapițerie tip 101.00T4.129 în număr de 9 cu o valoare totală de 1264,59 Euro (9 buc x 140,51 Euro/buc), rezultând astfel o despăgubire totală datorată de 8039,19 Euro.

 

Marfa, obiect al transportului, nu s-a exprimat sub aspectul cantității în Kg, ci in numărul de bucăți transportate din fiecare articol și prin urmare apelanta consideră că nu este incidență limitarea care are în vedere cantitatea exprimată în Kg. Mai mult, valoarea mărfurilor transportate nu este dată numai de cantitatea lor, ci în primul rând, de aspectele calitative și de procesele tehnologice la care a fot supusă, marfa constând în piese de tapițerie din piele pentru autoturisme de lux. Aceasta interpretare este în acord și cu practica recentă a instanțelor de judecată.

 

Precizează apelanta că, împrejurarea că pe scrisoarea CMR se indica masa totală brută nu înseamnă că mărfurile transportate se exprimă în Kg. Pe orice scrisoare CMR indiferent de ce se transportă, se arată masa mărfurilor obiect al transportului - prevederile art. 6 pct. l lit. h din Convenția CMR impunând expres acest lucru, însă mărfurile care se exprimă sub aspectul cantității transportate în Kg sunt cele de tipul materiilor prime, cerealelor, materialului lemnos, toate acestea fiind prin natura lor mărfuri exprimabile în kg.

 

Apelanta arată că în mod corect a procedat la despăgubirea terțului păgubit cu suma de 8039,19 Euro care reprezintă valoarea articolelor de tapițerie dăunate total potrivit documentelor însoțitoare ale transportului.

 

Despăgubirea, în funcție de valoarea comercială a mărfurilor dăunate, este susținută în cazul de față și prin raportare la prevederile art. 24 din Convenția CMR, prevederi expres menționate în Condițiile generale de asigurare semnate de părți inclusiv la art. 21. Expeditorul a adus la cunoștința transportatorului cu ocazia încărcării atât tipul de marfă cât și valoarea acesteia prin predarea facturilor și avizelor de însoțire ca documente însoțitoare ale transportului.

 

Susține apelanta că, deși prima instanță retine corect inițial în motivarea sentinței atacate că relațiile dintre părți sunt reglementate de prevederile Condițiilor generale de asigurare, omite ulterior să aibă în vedere că relațiile specifice Contractului de transport reglementate prin Convenția CMR sunt incidente numai între societatea reclamantă ca transportator și beneficiarul transportului. Apelanta invocă modul greșit în care prima instanță a înțeles să înlăture aplicabilitatea art. 23 alin. 6 ș i art. 24 din Convenț ia CMR.

 

Precizează că în Condițiile generale de asigurare nu se prevăd alte obligații în sarcina asiguratului față de asigurător în cazul în care s-ar trece pe scrisoarea CMR valoarea mărfii, obligația asigurătorului în caz de intervenire a răspunderii transportatorului funcționând la fel, indiferent de împrejurarea dacă raportat la valoarea relevată, transportatorului i s-ar fi plătit sau nu vreun supliment de preț pentru transport.

 

Rolul prevederilor de la art. 24 din Convenția CMR este de a permite ca principiul reparării integrale a pagubei să fie aplicabil numai în cazul în care transportatorului i se aduce la cunoștință ce marfa transportă și ce valoare are aceasta. Prin Convenția CMR nu se restrânge aplicabilitatea principiului reparării integrale a prejudiciului. Consideră apelanta că este normal ca în cazul în care transportatorul nu știe ce marfă transportă și mai ales ce valoare are aceasta, să nu poată fi ținut la răspundere mai mare decât cea prevăzută în art. 23 din Conve nț ia CMR; dacă însă transportatorului i se aduce la cunoștință ce marfa transportă și valoarea acesteia atunci se presupune că transportatorul va lua masuri de organizare a transportului raportat și la valoarea mărfii, astfel încât să prevină pe cât posibil eventualele avarii sau pierderi. Transportatorului i s-au adus la cunoștință atât tipul de marfă cât și valoarea acesteia, astfel încât, in baza prevederilor art. 24 din Convenția CMR dar și în baza prevederilor exprese ale art. 21 din Condițiile generale de asigurare, apreciază apelanta că nu se justifică limitarea impusă de pârâtă.

 

Consideră că, raportat la vechimea Convenției CMR dar și la dinamica vieții economice și realitățile prezente, nu trebuie interpretată atât de strict prevederea de la art. 24 din Convenția CMR. Formularul scrisorii de trăsură CMR nu permite menționarea valorii tuturor mărfurilor transportate pentru a fi adusă astfel la cunoștința transportatorului însă atașarea la scrisoarea de trăsură CMR a documentelor de însoțire care relevă tocmai această valoare, consideră că are exact același rol și finalitate precum scrierea acestei valori pe scrisoarea de trăsura CMR. Poziția pârâtei ca asigurător nu era cu nimic schimbată dacă o asemenea mențiune se făcea sau nu, răspunderea sa funcționând identic.

 

Revenind însă la Condițiile generale de asigurare care stabilesc întinderea răspunderii asigurătorului, apelanta subliniază că se instituie limitări în privința întinderii despăgubirii raportat la greutatea brută a mărfurilor transportate doar în ipoteza lipsei totale sau parțiale a mărfurilor - potrivit art. 23 din Convenția CMR nu și în cazul avariei acestora.

 

Ipoteza prevăzută de art. 25 din Convenția CMR care se referă la avarierea totală sau parțială a mărfurilor transportate nu este prevăzută expres in Condițiile generale de asigurare drept împrejurare care să limiteze răspunderea asigurătorului.

 

În sprijinul acestor abordări, invocă apelanta prevederile de la Cap. XII art. 21 ș i 22 din Condițiile generale.

 

Consideră că, în speță, valoarea pagubei trebuie calculată în acord cu prevederile art. 22 lit . a) din Condițiile generale de asigurare aceasta urmând a fi dată de valoarea mărfurilor avariate la data producerii evenimentului asigurat. Mărfurile sunt exprimate in număr de bucăți și nu în kg.

 

În opinia apelantei, despăgubirea trebuia acordată integral la valoarea pagubei stabilită conform celor de mai sus, pentru că, pe de-o parte, nu este vorba despre mărfuri lipsă, ci despre mărfuri avariate total, situație reglementată de prevederile art. 25 din Convenția CMR și care nu au fost receptate in Condițiile generale de asigurare semnate de părți și pe de altă parte, dacă totuși se consideră a fi incidente limitările de la art. 23 alin. 3 din Convenția CMR, pentru că există prevăzută derogarea permisă de art. 24 ș i art. 26 din Convenția CMR.

 

Despăgubirea calculată în acord cu prevederile art. 22 din Condițiile generale de asigurare se încadrează și în limitele stabilite de art. 21 din aceleași Condiții, suma de 8039,19 Euro fiind sub limita maximă a răspunderii acoperită prin polița de asigurare (l00000 Euro) cât și egală cu valoarea bunurilor dăunate din momentul producerii evenimentului asigurat.

 

Convenția CMR este actul care reglementează relațiile dintre transportator și beneficiarul transportului sau alte persoane implicate în derularea transportului dar nu reglementează relațiile transportatorului cu asigurătorul de răspundere civilă. Prin urmare, orice limitare a răspunderii transportatorului prevăzută în Convenția CMR poate fi incidentă numai în relația sa cu beneficiarul transportului.

 

Principiul reparării integrale a prejudiciului nu este exclus de prevederile Convenției CMR. Tra nsportatorul, dacă are o dispută cu partea păgubită și nu i s-a relevat valoarea mărfii transportate nu poate fi obligat la o despăgubire mai mare decât cea reglementată prin prevederile de la art. 23 alin. 3 din Convenția CMR, în acest sens fiind și formularea acestui text legal. Convenția CMR nu interzice ca despăgubirea să se facă la valoarea comercială a mărfurilor dacă părțile implicate se înțeleg la aceasta, fiind vorba într-o asemenea situație de o despăgubire stabilită în condițiile legii.

 

Invocă art. 2223 Cod civil și subliniază că transportatorul nu este obligat la o despăgubire limitată de prevederile art. 23 alin. 3 din Convenția CMR, ci este obligat la o despăgubire integrală raportată la valoarea comercială de la momentul încărcării, limitările intervenind doar dacă părțile nu se înțeleg și dacă nu este incidentă situația de la art. 24 sau art. 26 din Convenția CMR.

 

În sprijinul abordării sale mai sus prezentată vine și modul în care funcționează plata despăgubirii în cazul în care intervine asigurarea de răspundere civilă a transportatorului. Face referire la art. 2226 Cod civil și precizează că, dacă transportatorul s-a înțeles asupra cuantumului despăgubirii cu persoana prejudiciată plătind despăgubirea și acționând astfel în conformitate cu prevederile legale, atunci despăgubirea trebuie să se facă la valoarea plătită dacă aceasta este calculată în funcție de valoarea mărfurilor de la locul de încărcare și se încadrează în limita sumei prevăzuta prin polița de asigurare.

 

Pentru ca limitările răspunderii transportatorului așa cum sunt acestea prevăzute în Convenția CMR să stea la baza limitării despăgubirii datorate de asigurătorul de răspundere civilă, trebuie ca prevederile respective din Convenția CMR să fie expres receptate în Contractul de asigurare, respectiv în Condițiile generale de asigurare.

 

În speță, au fost expres preluate în Condițiile generale de asigurare limitările prevăzute de art. 23 alin. 3 din Convenția C MR pentru cazul mărfurilor lipsă și nicidecum și cele de la art. 25 din Convenția CMR care reglementează situația mărfurilor avariate. Or, într-o interpretare logică rezultă ca în baza art. 17 din Convenția CMR transportatorul răspunde atât pentru lipsa mărfurilor cât și pentru avarierea acestora, însă potrivit prevederilor Condițiilor generale de asigurare răspunderea sa este limitată în anumite condiții, doar în cazul mărfurilor lipsă.

 

Apreciază greșită susținerea primei instanțe atunci când arată că reclamanta avea cunoștință de limitările impuse de art. 23 alin. 3 din Convenția CMR. Reclamanta știa ce limitări impune art. 23 alin. 3 din Convenția CMR. În Conținutul condițiilor generale de asigurare (chiar in cele existente la dosarul primei instanțe) nu se reține situația prevăzuta de art. 25 din Convenția CMR. Se arată expres că sunt incidente prevederile de la art. 17, art. 23, art . 24, art. 26 nu însă și art. 25.

 

Arată că relațiile dintre transportator și asigurător sunt reglementate de prescripțiile legale din materia asigurărilor și cele din Condițiile generale de asigurare semnate și nu de Convenția CMR, acestea din urma fiind incidente doar în măsura în care sunt expres receptate în Condițiile de asigurare.

 

Esențială este înțelegerea părților cuprinsă în Condițiile generale de asigurare precum și prevederile legale incidente și nu extinderea interpretării acestora așa cum s-a întâmplat în cazul de față.

 

Plătind contravaloarea prejudiciului raportat la valoarea comercială a mărfurilor dăunate transportatorului, apelanta a procedat în cazul de față potrivit prevederilor legii, prevederi care au fost instituite pentru protejarea sa în caz de atragere a răspunderii și de neînțelegere cu beneficiarul transportului asupra întinderii acesteia. Procedând în acest fel reclamanta a achitat un prejudiciu stabilit fără a se încălca vreo prevedere legală incidentă. Răspunderea reclamantei apelante în calitate de transportator a fost stabilită față de terțul păgubit potrivit prevederilor legale incidente mai sus arătate.

 

În concluzie, despăgubirea achitată către terțul păgubit a fost corect calculată raportat la valoarea mărfurilor de la data producerii riscului asigurat iar despăgubirea datorată de pârâta trebuie achitată către reclamantă potrivit art. 2226 alin 1 Cod civil, cuantumul acesteia fiind stabilit în acord cu prevederile Condițiilor generale de asigurare - art . 21 și art. 22, fiind în prezenț a unor mărfuri dăunate total și nu lipsă.

 

Pentru toate aceste motive, apelanta solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat,  obligarea pârâtei la plata sumei de 3067,80 Euro (echivalent in lei in suma de xxxxx,38 lei la un curs BNR din data de 28.07.2016 de 4,46 lei/Euro) cu titlu de diferență contravaloare despăgubire precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 3067,80 Euro de la data de introducerii cereri de chemare în judecată și până la data plății integrale a diferenței de despăgubire solicitată.

 

În drept, invocă art. 466 si urm. C. pr. civilă , art. 1270 Cod civil, art. 2223 - art. 2226 Cod civil, Convenția din 19 mai 1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, semnată la Geneva (CMR), O.G. nr. 13/2011.

 

Prin întâmpinare, intimata ___________________________ SA, solicită respingerea apelului reclamantei ca neîntemeiat și nelegal și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.

 

În motivele întâmpinării, intimata consideră că  argumentele instanței de fond sunt juste și că reclamanta încearcă să se prevaleze de Condițiile Generale privind asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate cu vehicule (CMR) - cod CCMR.02.2009, negociate și acceptate strict pentru polița de asigurare nr. xxxxxxx/11.03.2014, depuse la dosarul cauzei împreună cu aceasta, tocmai pentru a demonstra faptul că reclamanta a negociat clauzele privind limita de despăgubire la încheierea asigurărilor, iar în cazul poliței nr. xxxxxxx/11.03.2014, s-a derogat de la limita de despăgubire de 8,33 DST/kg, despăgubirea urmând a se face la valoarea reală a mărfurilor în cazul producerii riscului asigurat, în timp ce în cazul poliței de asigurare nr. xxxxxxx/12.03.2014 - cea de-a doua polița încheiată, reclamanta a cunoscut și acceptat limita de despăgubire de 8,33 DST/kg marfă.

 

Subliniază intimata că reaua-credință a acesteia rezultă implicit din faptul că în dovedirea cererii de chemare în judecată, însăși reclamanta atașează Condițiile de asigurare aferente Poliței de asigurare nr. xxxxxxx/12.03.2014, aceleași cu cele depuse de intimată la momentul formulării întâmpinării, în timp ce în apel încearcă să se prevaleze de Condițiile de asigurare aferente poliței de asigurare nr. 45 xxxxx /11.03.2014, ce a fost negociată în ceea ce privește limita de despăgubire și care poartă această mențiune în mod expres.

 

Reclamanta a fost în posesia Poliței de asigurare nr. xxxxxxx/12.03.2014 și a Condițiilor de asigurare aferente acesteia, acceptate și de care se prevalează în fața primei instanțe de judecată, iar la acest moment încearcă să își justifice pretențiile pe condițiile de asigurare ale unei alte polițe de asigurare încheiată cu intimata.

 

Solicită să se constate faptul că în fața instanței de fond, reclamanta nu a contestat Condițiile de asigurare aferente poliței de asigurare nr. xxxxxxx/12.03.2014 - pe care de altfel și-a întemeiat acțiunea, iar în ceea ce privește modul de calcul făcut de pârâtă, reclamanta nu a prezentat un alt mod de calcul, prin care să fie indicate alte valori (kg. marfa) ce trebuie avute în vedere la cuantificare prin raportare la DST/kg.

 

Precizează că a achitat în urma acestui eveniment suma de 9.634,29 lei - echivalentul a 2.151,04 euro - valoare maximă calculată a despăgubirii stabilită potrivit Condițiilor Generale privind asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate cu vehicule (CMR) - cod CCMR/06.2011 coroborate cu Convenția din 19.05.1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, semnată la Geneva (CMR), aprobată prin Decretul nr. 451/1972.

 

Răspunderea transportatorului în calitate de cărăuș pentru mărfurile transportate este limitată potrivit art. 23 alin 1, 2, 3 si 7 din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR) astfel cum a fost modificat prin Protocolul din 05.07.1978, raportat la art. 6 din Condițiile de asigurare invocă art. 21 din Condițiile generale de asigurare și dispozițiile art. 23 pct. 6 din Convenția CMR.

Referitor la transportul efectuat de reclamantă, având în vedere Factura fiscală nr . xxxxxxxxxx/08.12.2014, intimata arată că aceasta a transportat o marfă brută de 3.049,18 kg, formată dintr-un număr de 965 bucăți (tapițerie). In aces te condiții, greutatea exprimată în kilograme, pentru o bucată de marfă (tapițerie) este de 3.049,18 kg : 965 buc = 3,160 kg / buc.

 

În accidentul de circulație din data de 09.12.2014 în urma transportului efectuat de către reclamantă s-a avariat în proporție de 100%, o cantitate de 69 bucăți de tapițerie, adică 218,04 kg mărfuri (69 buc x 3,160 kg / buc = 218,04 kg).

 

Aplicând la cantitatea de 218,04 kg mărfuri avariate total, limita de 9,8653 euro / kg (1DST = 1,1843 euro), rezultă că răspunderea transportat orului pentru marfa transportată este limitată la 2.151,04 euro - potrivit art. 23 alin 3 din Convenția CMR și art. 21 din Condițiile generale de asigurare.

 

La suma de 2.151,04 euro limita de răspundere a transportatorului se pot adăuga și cheltuielile privind taxa de transport, taxele vamale și celelalte cheltuieli în legătură cu transportul mărfii, proporționale în caz de pierdere parțială, însă aceste cheltuieli nu au fost solicitate și nici nu s-au depus documente justificative în dovedirea lor.

 

Consideră modalitatea de calcul antemenționată, legală și temeinică, rezonabil de corectă, motivată de faptul că a făcut aplicarea și a prevederilor art. 23 al. 6. ce face trimitere la prevederile art . 24 ș i 25 din Convenția CMR. Pentru aceste motive, în dosarul de dauna cu nr. MA020890 a fost achitată despăgubirea la data de 22.04.2016, iar cuantumul despăgubirii a fost de 9.634,29 RON (echivalentul a 2.151,04 euro, la data plății).

 

Având în vedere cele menționate, în opinia intimatei, apelanta ar fi fost îndreptățită să solicite de la intimată suma de 2.151,04 euro, aceasta fiind limita maximă a răspunderii transportatorului în speță.

 

Intimata invocă dispozițiile art. 2223 N.C.C. și raportat la dezbaterile din dosar, precizează că apelanta știa despre întinderea răspunderii sale în calitate de transportator, prin limitare la valoare de 8,33 DST / kg. marfă, conform Convenției CMR.

 

Intimata reiterează faptul că reclamanta a încheiat la pârâtă Polița privind Asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate cu autovehicule (CMR) nr. xxxxxxx din 11.03.2014, cu va labilitate de la 12.03.2014 pană la 11.03.2015. pentru o limită de răspunderea 350.000 euro, având ca și condiții contractuale Condițiile Generale privind asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate cu vehicule (CMR) - cod CCMR.06.2011 arată că, special, la aceasta Polița de asigurare (CMR) nr. xxxxxxx/11. 03.2014, încheiată de reclamantă la asigurătorul A______ Tiriac A________ SA, este tocmai faptul că pe aceasta poliță de asigurare, reclamanta a negociat condițiile de asigurare și de comun acord cu asigurătorul, s-a prevăzut în mod expres faptul că: „Prin derogare de la prevederile art. 23 pct. 3 din Convenția CMR și prevederile art. 21 din Condițiile generale de asigurare privind asigurarea de răspundere a transportatorului in calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate cu vehicule (CMR) nu se aplică limita de despăgubire de 8,33 DST/kg. Despăgubirea se va face la valoarea reală a mărfurilor transportate în baza documentelor puse la dispoziție de către beneficiarul transportului."

Ori, Polița privind Asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș pentru mărfurile transportate cu autovehicule (CMR) nr. xxxxxxx din 12.03.2014 - în temeiul căreia s-a introdus cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, nu cuprinde această derogare.

 

În speță, marfa a fost avariată în proporție de 100% - aspect necontestat de pârâtă, de reclamantă sau de beneficiarul mărfii, situația aceasta fiind clar similară pierderii mărfii, iar plafonul maxim este de 8,33 DST/kg - astfel cum temeinic și Iegal a procedat prima instanță prin sentința atacată.

 

În drept, intimata invocă prevederile art. 205, alin. (2), art. 201, alin. (1), art. 193, alin. (1) și alin. (3), art. 194, lit. e), art. 249, art. 254 Cod de procedură civilă, art. 2223 N.C.C, art . 23 alin 1, 2, 3 și 7 din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR) astfel cum a fost modificat prin Protocolul din 05.07.1978, art. 1 al. 1, art. 6, art. 21 din Condițiile Generale privind asigurarea de răspundere a transportatorului in calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate cu vehicule (CMR) cod CCMR.06.2011.

 

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor aduse prin motivele de apel și a limitelor impuse de dispozițiile art. 479, art. 480 cod de procedură civilă, tribunalul apreciază că, apelul declarat de apelanta ______________________________, este nefondat urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

 

În primul rând nu poate fi reținută critica apelantei privind condițiile generale de asigurare întrucât chiar aceasta inițial a depus alte condiții, ulterior invocă alte condiții generale cu mențiunea că acestea sunt semnate de părți, mai mult acestea sunt aferente Poliței de asigurare nr. xxxxxxx/12.03.2014 deși face referire la condiții generale (C.M.R.) – cod CCMR.02.2009 iar în Polița de asigurare nr. xxxxxxx/12.03.2014 la final se menționează că, „Am luat la cunoștință și am primit condițiile generale de asigurare cod CMR.06.2011 care fac parte integrantă din prezenta poliță și declar că cele incluse în cererea chestionar sunt reale și în conformitate cu informațiile de care dispun, astfel că sunt de acord cu încheierea poliței de asigurare în aceste condiții” , condițiile generale menționate pe poliță fiind cele depuse inițial de reclamanta apelantă și ulterior de intimată, condiții care au fost însușite de către apelantă prin semnarea poliței astfel se menționează mai sus.

 

De asemenea apelanta mai contestă modul în care s-a stabilit plata despăgubirii de către intimată deși reprezentantul acesteia a semnat fără obiecțiuni procesul verbal de stabilire al daunelor, mai mult atât pe comanda de la fila 15 dosar primă instanță cât și pe factura de la fila 19 dosar primă instanță marfa este menționată în kg respectiv 3049,18 kg. Masă brută, respectiv 2718,78 kg. Masă netă, potrivit calculului efectuat de asigurător.

 

O altă critică a apelantei privește faptul că, intimata pârâtă în apărarea formulată face referire la Convenția din 19 mai 1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele semnată la Geneva (CMR) invocând faptul că acesta nu se aplică în raporturile cu asigurătorul, or convenția a fost invocată tocmai de către apelanta reclamantă ca temei de drept al acțiuni formulate împotriva intimatei, reclamanta invocând ca temei de drept al acțiunii art. 194 și următ. C. pr. Civ., art. 1270, art. 2223 – art. 2226 cod civil, OG. Nr. 13/2011 și Convenția din 19 mai 1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele semnată la Geneva (CMR) mai puți contactul de asigurare încheiat între părți.

 

Potrivit disp. art. 21 din condițiile generale de asigurare cod CMR.06.2011 care fac parte integrantă din polița de asigurare „Despăgubirea nu poate depăși limita maximă a răspunderii acoperită prin polița de asigurare, nici suma de 8,33 unități de cont pe kg. de greutate brută marfă lipsă prevăzută în „Convenția privind contractul pentru transportul internațional de mărfuri pe șosele (CMR)”, nici cuantumul pagubei și nici valoarea bunurilor din momentul producerii evenimentului asigurat”.

 

În temeiul disp. art. 23 din condițiile generale „ 1. Atunci când, în conformitate cu dispozițiile Convenției, transportatorul este obligat a despăgubi daunele provocate de pierderea totală sau parțială a mărfii, cuantumul sumei ce urmează să fie restituită se determină pe baza costului mărfii, în locul și la timpul primirii acesteia pentru transport.

2. Valoarea mărfii se determinată pe baza cursului ei la bursă sau în cazul în care acesta nu există, baza prețului curent al pieții, sau când nu există nici unul nici altul, pe baza unei valori uzuale a unei mărfi de același fel și calitate.

3. Totuși, despăgubirea nu poate depăși 8,33 unități de cont pe kilogram de greutate brută lipsă.

4. În afară de acestea, se restituie taxa de transport, taxele vamale și celelalte cheltuieli în legătură cu ocazia transportului mărfii, complet în cazul pierderii totale și proporționale în caz de pierdere parțială; alte daune nu se restituie.

5. În cazul depășirii termenului de livrare și, dacă persoana prevăzută în contract va dovedi că depășirea termenului a provocat daune, transportatorul este obligat să plătească despăgubiri pentru acest prejudiciu, care însă nu pot depăși cuantumul taxelor de transport.

6. O despăgubire mai mare nu poate fi pretinsă de la transportator decât în cazul când, în conformitate cu art. 24 și 26 a fost făcută o declarație cu privire la valoarea suplimentară a mărfii. ”

Astfel că, în contractul părților s-a stabilit o limitare a despăgubirii care nu poate depăși 8,33 unități de cont pe kg în condițiile în care în Polița de asigurare (CMR) nr. xxxxxxx/11. 03.2014 încheiată cu o zi înainte părțile de comun acord au stabilit o derogare de la limita de despăgubire de 8,33 unități de cont pe kg, mențiune prevăzută în mod expres pe poliță fila 148 dosar prima instanță.

 

De asemenea apelanta a invocat faptul că, articolele 21 și 23 din condițiile generale fac referire la marfa lipsă și nu la mărfuri avariate ori așa cum corect a reținut și prima instanță o parte a mărfurilor a fost degradată în proporție de 100 % nemaiputând fi întrebuințate total, neexistând nicio diferență de regim juridic între pierderea parțială a unei mărfi și avarierea totală a părții respective.

 

Chiar la art. 23 cap. - XII se menționează că, în caz de pagubă parțială cuantumul despăgubirii reprezintă pierderea de calitate, deprecierea părții rămase, astfel că, nu se poate vorbi despre o degradare a mărfurilor în proporție de 100 % decât despre o pierdere totală a părții degradate, mai mult potrivit disp. art. 25 din Convenția CMR, convenție invocată chiar de care reclamanta apelantă , chiar dacă în condițiile generale de asigurare nu s-a făcut trimitere la ele, prevăd că în caz de avarie transportatorul plătește contravaloarea deprecierii mărfii , calculată pe baza valorii stabilite în conformitate cu articolul 23 paragrafele 1, 2 și 4, dar totuși, despăgubirea nu poate să depășească, dacă numai o parte a fost depreciată prin avarie, suma care ar trebui plătită în caz de pierdere a părții depreciate.

 

Pentru considerentele de fapt și de drept de mai sus, tribunalul în temeiul disp. art. 480 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de apelanta ______________________________, în contradictoriu cu intimata A______ Ț_____ A________ SA, împotriva sentinței civile nr. 5574 din data de 18.09.2016 pronunțată de Judecătoria A___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX.

 

*****

 

Asupra recursului civil de față, CURTEA constată următoarele:

 

I. Prin decizia civilă nr. 34/AC/22.01.2018 Tribunalul N____ a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. L___ B&R S.R.L. î mpotriva sentinței civile nr. 1445 din data de 24.03.2017 pronunțată de Judecătoria Piatra N____.

 

În ceea ce privește modul de soluționare a cererii de chemare în garanție, tribunalul  a reținut la fel ca și prima instanță că între transportatorul S.C. L___ B & R S.R.L. și chemata în garanție A______ - Ț_____ A________ S.A. sunt aplicabile prevederile poliței de asigurare CMR, astfel cum au fost asumate de părți la momentul semnării poliței de asigurare.

 

La data de 5.03. 2015 s-a încheiat polița de asigurare facultativă tip CMR număr xxxxxxx între chemata în garanție și asiguratul ___________ SRL privind asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate cu autovehicule CMR cu valabilitate de la 08.03.2015 până la 07.03.2016, prin care primul s-a angajat să acordă, în baza primelor de asigurare plătite, despăgubiri conform condițiilor de asigurare stabilite conform Convenției CMR.

 

Conform art. 23 din Convenția Internațională C.M.R., „Atunci când, în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții, transportatorul este obligat a despăgubi daunele provocate de pierderea totală sau parțială a mărfii, cuantumul sumei ce urmează a fi restituită se determină pe baza costului mărfii în locul și la timpul primiri i acesteia pentru transport. … Totuși, d espăgubirea nu poate depăși 8,33 unități de cont pe kg de greutate lipsă (DST). … O despăgubire mai mare nu poate fi pretinsă de la transportator decât în cazul când a fost făcută o declarație cu privire la valoarea mărfii sau o declarație cu privire la valoarea suplimentară a mărfii.”

 

Suma maximă la care asiguratul a încheiat asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate cu autovehicule CMR este de 50.000 de euro, iar marfa transportată era în valoare de 78 237, 21 euro.

 

Pârâta nu a făcută o declarație cu privire la valoarea suplimentară a mărfii (aducând la cunoștința asigurătorului că valoarea depășește suma de 50.000 de EURO), pentru ca, în schimbul plății unei prime asigurare majorate, să poată beneficia de o despăgubire mai mare decât cea stabilită conform 23.3, astfel că acesta este îndreptățit la o despăgubire calculată conform prevederilor art. 23 alin. 1 și 3 din CMR, adică suma de xxxxx,80 lei.

 

În fine, a mai reținut tribunalul că nu poate fi primită susținerea conform căreia prevederile art. 23 din CMR trebuie aplicate și în raporturile dintre transportator și beneficiarul transportului, raporturile dintre aceștia fiind reglementate contractul de transport nr. 15/01.03.2015, respectiv art. 3 lit. g, iar faptul că transportatorul trebuie să suporte integral cuantumul despăgubirilor pentru mărfurile lipsă nu atrage răspunderea asigurătorului, în aceleași limite, întrucât relațiile contractuale dintre părți sunt diferite.

 

II.  Apelanta S.C. L___ B&R S.R.L a formulat recurs împotriva acestei  decizii.

 

Recurenta arată în esență că  este incident  motivul de casar e prevăzut la art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

 

Instanțele de fond și apel au soluționat cauza încălcând dispozițiile art. 2218 Cod civil care statuează că „în cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată care este inferioară valorii bunului și daca părțile nu au stipulat altfel, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract și valoarea bunului.”

 

În situația dată instanțele de fond și de apel au judecat cauza fără a avea în vedere că a chemat în garanție asigurătorul cu care avea încheiat un contract de asigurare de mărfuri, specific activității de transport. În conformitate cu prevederile poliței de asigurare, limita maximă de despăgubire a fost stabilită la suma de 50.000 euro.

 

Acest lucru înseamnă că în eventualitatea producerii evenimentului asigurat și producerii unui prejudiciu superior acestei valori, asigurătorul ar fi despăgubit cu suma de 50.000 euro, diferența dintre prejudiciu si limita de despăgubire fiind în sarcina recurentei. În cauz ă valoarea prejudiciului este mult inferioară pragului maxim, iar dispozițiile art. 2218 Cod civil care se referă la bunuri în general nu au aplicabilitate.

 

Făcând o „joncțiune” inexplicabilă între dispozițiile art. 2219 și cele ale art. 23 alin. 1 si 3 din Convenția CMR, instanța de fond si apel ajunge la concluzia că suma de despăgubit de către asigurător este de xxxxx.80 lei, ignorând faptul că aceleași prevederi ale Convenției CMR guvernează si relațiile dintre transportator si beneficiarul transportului. Astfel, dacă instanța a considerat că în calcularea prejudiciului trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 23 alin. 1 si 3 din Convenția CMR, aceste prevederi trebuie aplicate mai întâi raporturilor dintre transportator si beneficiarul transportului si daca nu le-a aplicat în aceste raporturi nu le poate aplica între cele dintre asigurat si asigurător.

 

Apreciază că greșit a reținut instanța că  „din actele dosarului, rezultă că, anterior declanșării litigiului, pârâta a fost pusă în întârziere, prin adresa nr. 141/10.09.2015.”

 

Din întâmpinarea depusă la judecarea fondului la dosarul cauzei a arătat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate și se cunoștea faptul că nu a făcut plata din lipsa lichidităților ca urmare a refuzului asigurătorului de a o despăgubi. Instanța de apel trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 454 și să respingă solicitarea reclamantei de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

 

III.  Intimatele au depus  întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

 

A______ Ț_____ A________ S.A. a arătat că recurenta nu a declarat o valoare a mărfii care să stabilească limita stabilită la art. 23 alin. 3 din contractul de asigurare, situație în care avea obligația să plătească un supliment de preț la prima de asigurare inițială, iar conform art. 21 despăgubirea nu putea depăși suma de 8,33 unități de cont pe kg greutate brută a mărfii lipsă.

 

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

 

Recursul este neîntemeiat.

 

Astfel, art. 23 pct. 3 din polița de asigurare face referire la o limită maximă de ”8,33 unități de cont pe kg de greutate brută lipsă”, iar unitatea de cont e prevăzută la pct. 7 ca D.S.T., adică o valută internațională, care se convertește în moneda națională în speță valoarea în lire englezești a mărfii lipsă fiind convertită în moneda națională, rezultând că la 405,92 kg lipsă înmulțită cu 8,33 X 5,6358 (cursul liră/leu) = 19.056,4 lei, revenea o despăgubire egală în lei cu cea acordată în fapt de asigurător.

 

Prevederile art. 2.219 Cod civil nu sunt aplicabile cauzei, deoarece acest text de lege are în vedere situațiile în care între valoarea despăgubirii  este mai mare decât suma asigurată și aceasta din urmă este inferioară valorii bunului (despăgubirii), părțile nu au convenit un algoritm de calcul al despăgubirii sau o limită maximă de despăgubire, însă în speța de față în art. 23  pct. 3 este prevăzută limita maximă de despăgubire la 8,33 unități valutare pe kg de greutate brută marfă lipsă, cât și condițiile în care valoarea despăgubirilor poate fi egală valoarea mărfii lipsă, stipulându-se expres aceste condiții în art. 23 pct. 6, articol care face trimitere la declarații cu privire la valoarea mărfii sau la valoare suplimentară a mărfii, condiții neîndeplinite în speță de recurentă. Raporturile dintre proprietarul mărfurilor și recurentă în calitate de transportator sunt distincte de raporturile dintre recurenta –transportatoare și societatea de asigurare, în primul raport recurenta răspunzând conform contractului de transport, în speță cu valoarea mărfurilor lipsă, pe când în cel de- al doilea raport contractual recurenta poate recupera o parte din despăgubire de la societatea de asigurare în condițiile și în termenii poliției de asigurare, în speța de față numai în condiț iile art. 23 pct. 3 din condițiile generale, care fac parte integrantă din contractul (polița) de asigurare, adică numai în limita a la 8,33 unități valutare pe kg de greutate brută marfă lipsă.

 

Art. 23 pct. 3 din condițiile generale reglementează asigurarea pentru transportul de mărfuri obișnuite limitată la  8,33 unități valutare pe kg de greutate brută marfă lipsă, în speță nefăcându-se dovada că s-ar fi încheiat o asigurare pentru marfă specială, de valoare mai mare.

 

Nu există așadar o joncțiune sau o greșită aplicare a art. 2.219 Cod civil și a art. 23 pct. 1 și 3 din Convenția CMR.

 

De asemenea, recurenta nu a prezentat alte înscrisuri din care să rezulte că prin înțelegerea și/sau prin negocieri directe ale părților contractante acestea ar fi derogat de la prevederile art. 23 pct. 3 din condițiile generale și nici  nu a susținut recurenta că aceste condiții generale nu i-au fost aduse la cunoștință cel mai târziu la încheierea contractului, motive pentru care instanța apreciază că dispozițiile art. 21 din aceste condiții prevăd limite maxime ale răspunderii la alegerea debitorului obligației de asigurare, în speță prevalând dispozițiile privind asigurarea de marfă transportată.

 

Din moment ce din cuprinsul poliței rezultă că asigurarea a avut ca obiect răspunderea cărăușului pentru mărfurile transportate cu autovehiculul  menționat, erau aplicabile prevederile art. 23 din condițiile generale, iar limita de 50.000 de euro din poliță nu poate primi o altă interpretare decât aceea că în orice situație, deci chiar și atunci când recurenta ar fi dat declarații cu privire la valoarea mărfii și/sau la valoarea suplimentară a mărfii și ar fi plătit suplimentul de primă, totuși asigurarea nu putea depăși suma de 50.000 de euro, indiferent de faptul că valoarea mărfurilor lipsă ar fi fost mai mare, interpretare care rezultă din prevederile art. 24 din condițiile generale și din regula potrivit căreia când există clauze îndoielnice acestea se interpretează în favoarea debitorului, regulă prevăzută de art. 1.269 Cod civil și care se aplică în speță având în vedere nespecificarea condițiilor concrete în care se poate obține de la sigurător suma maximă asigurată, de 50.000 de euro.

 

Din întâmpinarea depusă la prim fond (fila 45 dosar judecătorie) nu rezultă că recurenta – pârâtă ar fi recunoscut pretențiile reclamantei, ci din contră, că s-a apărat pe polița de asigurare pe care o avea încheiată cu A______ Ț_____ A________ S.A., astfel că prevederile art. 454 Cod procedură civilă nu erau aplicabile.

 

Pentru aceste considerente instanța va respinge recursul ca neîntemeiat.