Geneva, 7 iulie 2006
Scrisoare circulara adresata Asociatiilor TIR membre IRU si Directorilor Autoritatilor Vamale ale tuturor Partilor Contractante la Conventia TIR
URGENT – IMPORTANT! Reintroducerea acoperirii TIR pe teritoriul Bulgariei
Doamna, Domnule,
Urmare scrisorii IRU din 4 iulie 2006, va informam ca negocierile angajate, cu sprijinul IRU, de catre asociatia noastra membra AEBTRI, cu Guvernul bulgar si in special cu Ministerul de Finante, au avut ca rezultat o solutie pozitiva permitând asiguratorilor la sistemul TIR sa reintroduca acoperirea TIR in Bulgaria.
In consecinta, suspendarea acoperirii TIR in Bulgaria, anuntata pe 4 iulie 2006 – prevazuta sa inceapa din 15 iulie 2006 la miezul noptii – orele 24,00 GMT – nu va mai avea loc.
Drept urmare Regimul TIR va continua sa functioneze in Bulgaria fara intrerupere.
IRU se bucura ca, datorita sprijinului Autoritatilor, continuitatea regimului TIR in Bulgaria poate fi mentinuta in interesul tuturor partilor implicate. Astfel, transportatorii internationali din Bulgaria si din alte tari vor putea sa efectueze in continuare transporturile lor, inclusiv tranzitul, cu Bulgaria.
Va rugam sa primiti, Doamna, Domnule, expresia salutarilor noastre distinse.
Martin Marmy
Secretar General
Aceeasi scrisoare de informare este adresata tuturor Asociatiilor TIR si Autoritatilor vamale ale Partilor Contractante la Conventia TIR
Sursa: UNTRR