Risk level

Utilizare |  27-Jul-2020

Informatii noi in profilul companiei 


Ne-am straduit si continuam sa ne straduim sa oferim instrumente de evaluare rapida a viitorului partener de transport spot pentru ca orice bursa de transport implica aceasta posibilitate de a lucra pentru prima oara cu un partener nou. 


Tot continutul de mai jos este relevat in profilul companiei. La profilul companiei ajungeti dand click pe numele companiei, in orice pagina a aplicatiei.


Pe noua tema responsive gasiti 2 noi indicatori furnizati de partenerul nostru de analiza financiara CreditReform: 


1. Limita de credit

2. Nivelul de risc financiar

 

              

 

Aceste informatii sunt in completare la rapoartele de companie oferite de acelasi partener CreditReform. 


Citeva explicatii la indicatorii CreditReform nou introdusi: 


Limita de credit: reprezinta un indicator financiar ce exprima cit credit comercial (servicii pe credit, facturate cu scadenta de incasare) recomanda Creditreform sa i se ofere firmei respective. O valoare zero a limitei de credit nu inseamna recomandarea de a lucra cu banii jos, ci imposibilitatea de a calcula acest indicator din cauza Nivelului de Risc mare (Risc CreditReform). 


Risc Creditreform (nivel de risc financiar): de la foarte scazut pina la foarte inalt. Acest indicator depaseste cu mult chestiunea platii furnizorilor. Se refera la raportul in care se afla datoriile firmei cu mijloacele sale circulante. 

 

Riscul (financiar) mare sau foarte mare nu impiedica un transportator sa ofere un serviciu conform de transport. In schimb si in cazul unui client de transport care va primi serviciul de transport, riscul mare/foarte mare poate duce la intarzieri in incasarea facturii. Nu in mod necesar si obligatoriu 


Asadar, daca va pregatiti sa angajati serviciile unui subcontractant, indicatorii CreditReform sunt de orientare generala, ca sa spunem asa. 


Daca va pregatiti sa oferiti serviciile unei firme care a publicat marfa pe care intentionati sa o transportati, indicatorii CreditReform va pot fi de folos. Daca vi se pare ceva in neregula, descarcati raportul de companie si studiati-l impreuna cu contabilul dumneavoastra. Si apoi decideti. Noi va ramanem la dispozitie pentru clarificari. Mail si telefon. Le gasiti in pagina CONTACT.

 

***

 

In contextul informatiilor livrate in profilul companiilor, recapitulam semnificatia a ceea ce numim SCORING COMPANIE. Aceste informatii provin strict din datele cumulate in BursaTransport despre activitatea fiecarei firme membre.


                 

 

1.  Clasificarea: HEAVY PROFILE OLD FORWARDER (in exemplul de mai sus): firma ce lucreaza intens cu BursaTransport (HEAVY PROFILE), este de mult timp membra a Bursei (OLD) iar activitatile sale pe Bursa il califica ca si FORWARDER (expeditor). In tooltip aveti toate variantele posibile

2.  Activitatea ca expeditor: cu 3 din 5 puncte inseamna ca are activitate consistenta dar nu exceptionala de expeditor, cum ar fi: publicare marfa spot, cautare camioane, publicare marfa pe termen lung, cautare marfa pe termen lung. Cu 3 puncte din 5 aceasta firma este un membru de consistenta al comunitatii BursaTransport; ca si activitate

3.  Activitatea ca transportator: tot 3 din 5 puncte. Asa cum se intampla cu firmele de expeditie profesioniste, activitatea lor nu este numai de a gasi camioane pentru clientii sai ci si de a incarca camioanele ramase goale dupa descarcare. Deci: cautare marfa, publicare camioane spot – sunt activitatile care il califica ca si transportator.

4.  Increderea ca si client: reprezinta numarul de zile de intarziere per marfa postata, asa cum au fost ele raportate in declaratiile de incidente de plata. Cumulate si calculate. In cazul nostru, 5 din 5 puncte semnifica o obisnuinta a platii subcontractantilor la termenul scandent.

5.  Increderea ca si transportator: reprezinta numarul de reclamatii primite privind serviciul prestat, in rubrica de incidente de transport, raportate la numarul de camioane publicate. Cu 4 puncte din 5, firma luata ca exemplu a avut probabil ceva in istoricul sau, nerelevant insa la nivelul intregului.

 

In concluzia prezentarii SCORINGULUI si in situatia in care intentionati sa ii acordati atentie: 


Daca sunteti transportator: Activitatea ca expeditor va spune daca firma lucreaza pe BursaTransport constant sau e prezenta ocazional. Increderea ca si client va spune daca riscati dificultati la incasarea facturii de transport sau nu. De aceea la marfuri postate va punem in atentie in primul rand aceste 2 scoruri: activitatea ca expeditor si increderea ca si client.


Daca sunteti expeditor/client de transport: Activitatea ca transportator va spune daca firma face transport bazandu-se pe BursaTransport sau, din varii motive, cind si cind. Increderea ca si transportator va spune daca va asteptati la un serviciu de transport total conform sau riscati situatii neprevazute. La camioane publicate, aveti la indemana aceste 2 scoruri: activitatea ca si transportator si Increderea ca si transportator (subcontractant). 


Va ramanem la dispozitie cu orice detalii ne solicitati si va putem furniza. 

 


Administratia BursaTransport

Risk level
Formular asistenta